Skip to content

Etapa 3 – Studiu de caz si integrarea rezultatelor. Diseminarea rezultatelor

Rezumatul etapei

Etapa 3 continuă activitățile de cercetare din cadrul proiectului pe baza rezultatelor obținute în etapele anterioare. Astfel, în etapa 1 au fost colectate date statistice referitoare la fluxurile materiale și energetice din economia țării noastre și au fost definite principalele sectoare din producția internă cum ar fi Industria, Sectorul extractiv, Sectorul de procesare, Agricultură, Sector de transport, Sectorul terțiar, și s-au evidențiat tipul și cantitățile de mărfuri schimbate.

Datele colectate au fost analizate și validate prin comparația cu valorile cunoscute din alte țări și prin verificarea încrucișată a surselor interne de date.

În paralel cu activitățile derulate în cadrul proiectului, la nivel national s-au derulat activitățile de concepere și adoptare a Planului naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 – PNA. Astfel, prin HG 754 din 4 iunie 2022, Guvernul României a adoptat acest document care devine instrumentul principal de coordonare a activităților de creare, consolidare, funcționare și dezvoltare a structurii de guvernanță durabilă pentru implementarea strategiei naţionale pentru dezvoltarea durabilă a României – SNDDR 2030.

Pe baza rezultatelor obținute în etapa 1, în etapa a 2-a au fost derulate cercetări în vederea ajustării modelului și validării acestuia.

În ultima etapă au fost derulate activitățile 3.1, 3.2 și 3.3 in conformitate cu planul de realizare al proiectului, după cum urmează:

Act 3.1 – Analiza cazurilor reprezentative

În cadru activităților A3.1 au fost identificate componentele sau procesele “critice”. În această fază, s-au realizat simulări precise pentru procesele și componentele următoarelor tipuri de sisteme:

  • sistem integrat la nivelul economiei naționale;
  • sistem de distribuție apă caldă și energie termică pentru aglomerări urbane tip SACET;
  • sistem de transport tip rețea regională de cale ferată;
  • sistem de tip stație de pompare a apei și distribuție a apei pe o zonă geografică locală.

Sistemele selectate au vizat în mod special variante diferite de arhitecturi la niveluri ierarhice subsidiare. Au fost rulate simulările pentru valori ale diferiților parametri la nivel de componente sau sisteme. Au fost evaluate efectele modificărilor pentru a îmbunătăți analiza.

Rezultatele activităților derulate s-au materializat într-un set de simulări specifice pentru fiecare sistem definit anterior care vizează îmbunătățirea conectivității (proces) și a eficienței (componentă) în cadrul unor scenarii de operare ale acestora.

Pentru validarea rezultatelor au fost folosite date de măsurare obținute pe diferite bucle de măsurare specifice sau date din literatura de specialitate.

Livrabilul 10 Un ansamblu de simulări pentru procese și componente care vizează îmbunătățirea conectivității (proces) și a eficienței (componentă) prin scenarii operative modificate (2);

Act 3.2 – Integrarea inteligenta a rezultatelor

În cadru activității A3.2 s-au urmărit două obiective, respectiv:

  1. structurarea rezultatelor activităților de cercetare, derulate în cadrul proiectului, în programe de calcul care să permită abordarea unei palete mai largi de aplicații;
  2. organizarea unei platforme digitale care să integreze programele de calcul dezvoltate și validate pentru a fi accesibile unor categorii largi de utilizatori și după încheierea proiectului.

În vederea atingerii acestor obiective au fost derulate activități de cercetare științifică pentru programarea algoritmilor de calcul stabiliți în activitățile 3.1, care au fost rulate și validate pe baza cazurilor demonstrative selectate, respectiv:

  • sistem integrat la nivelul economiei naționale;
  • sistem de distribuție apă caldă și energie termică pentru aglomerări urbane tip SACET;
  • sistem de transport tip rețea regională de cale ferată;
  • sistem de tip stație de pompare a apei și distribuție a apei pe o zonă geografică locală.

A fost concepută platforma I-SAPIENTS ca o platformă digitală realizată prin integrarea unor aplicații digitale de tip open source, o descriere detaliata a acestei aplicații este inclusă în Livrabilul 11: I-SAPIENS, Sistem Inteligent de Prognoză Automatizată a Sistemelor Energetice Interconectate;

Aplicația este accesabilă de pe pagina proiectului https://insae.ro/index.php/ro/proiect-romana/.

În vederea dezvoltării aplicației I-SAPIENS s-a folosit infrastructura de calcul științific de înaltă performanță realizată în cadrul INSAE , prin implementarea în paralel a Proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de calcul numeric a Universității Ovidius din Constanta, pentru modelare numerică, simulare si procesare de structuri masive de date prin realizarea unui centru de date de tip cloud”, contract nr. 252/29.05.2020, cod MySMIS 124984 POC, data început 29.05.2020, 31 luni, valoare 4.997.979,16 lei.

Act 3.3 – Diseminarea rezultatelor

Activitățile de diseminare a rezultatelor a fost concepută pe trei componente principale:

  1. Redactarea de articole științifice pentru prezentarea rezultatelor activităților de certare în vederea publicării acestora în reviste din fluxul principal;

Lista articolelor care au fost redactate și se află în diferite etape de evaluare este inclusă pe platforma https://evoc.uefiscdi-direct.ro/.

  1. Prezentarea rezultatelor la o serie de manifestări științifice organizate pe plan național și internațional;

Lista de prezentări ale rezultatelor proiectului ROMANA include următoarele:

  • E. Mamut, E. Sciubba, Multiscale Methods for Evaluation of the Complexity of Impact of the SDGs in the National Economies: The case of SDG 7, Workshop on: “Implementation of the UN Sustainable Development Goals in the Countries from the Extended Black Sea Region – the Role of Universities”, UNEC, Azerbaijan, March 10th 2023
  • E. Mamut, Digital tools for the Integration of Renewable Energy Sources and Waste Heat in District Heating Systems, Thessaloniki Sustainability Summit 2023, “Urban Sustainability” – 5th September 2023 http://sdsn-blacksea.auth.gr/thessaloniki-sustainability-summit-2023/
  • E. Mamut, HPC & AI Technologies for Multicriteria Multiscale Approaches in Engineering, HPC & AI Technologies: Acceleration Innovation through Collaboration, September 27-28, 2023, București,
  • E. Mamut, Soluții digitale pentru implementarea măsurilor de eficiență energetică, A 3-a Conferință cu tema: “Eficiență energetică pentru tranziție energetică în România” 14 – 15 Sep 2023, Constanța
  • E. Mamut, Multi-Utility Approaches on the Evaluation of the Carbon Footprint of Urban Agglomerations: Case Study on Constanta Municipality, Conference “Modern Approaches of the Environment-Climate Change Interconnectivity” 2-nd edition, September 20-23, 2023, Galați.
  1. Organizare Școlii de Iarnă cu tema Metode Asistate de Inteligenta Artificiala pentru Analiza Exergetică Multiscalară a Sistemelor Complexe de Mari Dimensiuni.

O prezentare detaliată a activităților desfășurate în cadrul Școlii de Iarnă sunt prezentate în Livrabilul 12: Școala de Iarnă cu tema: „Metode asistate de inteligenta artificiala pentru Analiza exergetică multiscalara a sistemelor complexe mari.”